Capela Stela Maris, Cripta reginei Maria @ Bran


Capela Stela Maris, Cripta reginei Maria 
Este o capela funerara aflata langa raul Turcu din Bran.

 
 

Iata legenda acestei capele:

Printesa Ileana dorea să se construiască în curtea spitalului de război o copie a capelei Stella Maris de la Balcic, pentru a adăposti vasul cu inima reginei. Datorită greutăților din perioada războiului, piatra de temelie a acesteia a fost pusă abia în vara lui 1947, fiind sfințită de părintele Arsenie Boca de la mânăstirea Sâmbăta. În câteva luni, bisericuța-replică era gata. Pictura din interiorul capelei fost executată de pictorul Arthur Verona. Capela nu a mai apucat să fie sfințită, și nici măcar să adăpostească inima reginei, pentru că la finele anului 1947 regimul comunist a abolit monarhia, iar regele Mihai, împreună cu sora sa principesa Ileana, a plecat în exil. Inima reginei Maria a rămas, astfel, în cripta din stâncă, unde a stat 27 de ani.

La 5 iulie 1968, directorul Muzeului Bran, Titus N. Hasdeu, însoțit de mai mulți activiști de partid, au deschis cripta și au forțat cu răngile sarcofagul de marmură aflat în interior. În sarcofag au găsit caseta de argint aurit cu inima reginei, casetă pe care au depus-o în casa de bani a Muzeului Castelului Bran.

În martie 1971, caseta a fost transferată la Muzeul Național de Istorie a României și a fost deschisă. În ea se găsea o altă casetă, mai mică, octogonală, de argint. Și aceasta a fost deschisă. Cele două casete au fost incluse în Tezaurul Istoric al României, iar inima, introdusă într-o cutie de plastic, a fost dusă spre păstrare în depozitul Muzeului Național de Istorie a României, unde se află până în prezent.


Povestea completa o gasiti aici. 


Am fost aici sambata, 20 iulie 2013.

Read Users' Comments (0)

0 Response to "Capela Stela Maris, Cripta reginei Maria @ Bran"

Trimiteți un comentariu